|
O poveste frumoasa vine din Texas, acolo unde Audi a gasit ultimul model produs de compania Horch, care alaturi de DKW, Wanderer si Audi forma, in perioada interbelica, concernul Auto Union. Marca de prestigiu, Horch a fost primul constructor care a introdus motoare cu opt cilindri in productia de serie.
Masina care face obiectul filmului de mai jos este ultima produsa de Horch, in 1953, un Horch 830 BL, respectand planurile tehnice din 1939. Cum a ajuns masina tocmai in Texas? A fost adusa de un soldat american din Germania, in 1956. Iar in 1967 a fost achizitionata de un colectionar, care insa nu auzise de aceasta marca. Faceti cunostinta cu simpaticul proprietar si cu povestea masinii in filmul care urmeaza.
|